Alexandra Nechita, promovată cândva ca „Micuța Picasso”: O să am un atelier și în București

Alexandra Nechita, promovată cândva ca „Micuța Picasso: O să am un atelier și în București
Publicat: 23/07/2019, 21:23

Alexandra Nechita a prezentat mai multe lucrări din atelierul său din Los Angeles și a ținut să își asigure partenerul de discuție că visează să aibă cândva un atelier și în Capitală.

„Este o căldură care, indiferent de cât de complexe sunt lucrurile pentru oamenii care trăiesc aici, lucruri pe care le înțeleg și nu le înțeleg, există firul acesta care mă atrage aici”, spune artista.

Alexandra Nechita a vorbit și despre pasiunea pe care a descoperit-o pentru lucrările realizate în sticlă. „Am început să lucrez în sticlă cu mai mulți ani în urmă. Mi s-a părut că e o traducere bună a ideilor mele. Îmi plac foarte mult lucrările lui Ioan Nemțoi. Ne-am întâlnit acum câțiva ani și acum, în zilele următoare, voi ajunge și la atelierul său”, a explicat artista, aflată la București în vacanță.

Emisiunea „Marius Tucă Show” a avut-o invitată marți pe Alexandra Nechita. Cunoscută drept „micuța Picasso”, Alexandra este un artist plastic, filantrop, pictoriță, sculptor și muralistă cubistă româncă și americancă. S-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii.

Viorica Nechita, soția, și mica Alexandra au reușit să se alăture soțului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinții Alexandrei fuseseră persecutați sub regimul comunist din România.

Tablourile Alexandrei se regăsesc în sute de muzee din lume, de la colecția de artă a Vaticanului, până la colecții particulare deținute de celebrități precum Oprah Winfrey, Calvin Klein, Whoopi Goldberg sau David Letterman. Cea mai scumpă pictură a Alexandrei Nechita s-a vândut cu 400.000 de dolari în Singapore.

Emisiunea a fost difuzată pe Mediafax, Gandul.info, miscareaderezistenta.ro si SmartFM.ro. De asemenea, interviul a fost LIVE pe SmartFM.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×